Cele mai frumoase cadouri de 1 martie
Cadouri de 1 martie: sa celebram asa cum trebuie sosirea primaverii
1 martie sau Martisorul, sarbatoarea care ne aduce in fiecare an zambete pe buze, martisoare in piept si… primavara – macar in suflet- este de departe una dintre cele mai frumoase si vesele zile din an.
Chiar daca probabil strazile oraselor vor fi in continuare “asezonate” cu muntii de zapada inegrita care nu ne ofera un peisaj tocmai pitoresc sau primavaratic, veselia zilei vine din ochii nostri, din parfumul florilor pe care ne pregatim sa le oferim, din snurul rosu al martisorului pe care il purtam sau ne pregatim sa il daruim si din toate celelalte cadouri de 1 martie cu care ii vom surprinde pe cei dragi.
Ce cadouri de 1 martie oferim?...
…pe langa traditionalul martisor, normal? Ei bine, dilema cadourilor potrivite o rezolvam cel mai simplu legandu-ne de semnificatia zilei pe care o celebram. In cazul de fata, sarbatorim, dupa cum am spus, venirea primaverii. Chiar daca inca nu aruncam cojoacele, e musai sa ne bucuram de semnificatia zilei: renasterea naturii. Si cum mai bine putem sarbatori acest lucru decat in natura?!
Cele mai frumoase cadouri de 1 martie sunt, asadar, cele care ne trimit in natura, acolo unde putem observa primele semne, cat de mici, ca primavara se pregateste sa se instaleze. Chiar daca plecarea nu e fix pe 1 martie, poti sarbatori Martisorul departe de agitatia orasului, cu un weekend romantic alaturi de persoana iubita, petrecut intr-un coltisor de natura.
Nu garantez ca vei vedea ghiocelul cum se arata timid, dar macar va veti putea bucura de primele raze putin mai caldute ale noului anotimp, departe de cladirile inalte care va…umbresc bucuria.
Cadouri de 1 martie: Sa inceapa primavara!
Mai sunt doar cateva zile si ne vom bucura, sper eu, de un soare mai prietenos, sau daca nu, macar de chipuri mai zambitoare care ne vor incalzi cu lumina lor. In asteptarea Martisorului si a cadourilor minunate pe care le vom primi si, desigur, oferi, iti doresc multe zile insorite!ETICHETE