X

De ce este bine sa oferi cadou o experienta comparativ cu un obiect material? Economia comportamentala demonstreaza faptul ca oamenii care primesc un cadou de genul unui concert, al unei vacante sau al un curs de gatit traiesc din plin nu doar momentul efectiv in care “cadoul” are loc, ci si timpul care curge din momentul in care primesc marea veste a cadoului pana experimenteaza cadoul.

Cadou experienta

Conform “The Atlantic”, 47% din timp, mintea umana viseaza sau, mai bine zis, se gandeste la altceva decat la ceea ce face persoana in momentul respectiv. Acesta este un procent foarte mare si, din pacate, se intampla chiar si in activitatile in care in mod normal nu te-ai astepta, ca de exemplu atunci cand citesti sau cand ai grija de copii. Chiar si in timpul sexului, 10% din gandirea noastra zboara pe fereastra.

Conform psihologului Matthew Killingsworth, acest lucru nu este bun pentru fiinta umana, deoarece mintea trebuie sa fie in acelasi loc cu persoana, nu in trecut sau in viitor. Acesta, impreuna cu profesorul de psihologie Daniel Gilbert, chiar au afirmat intr-un articol publicat in revista Science in 2010 ca “o minte care rataceste este o minte nefericita”.

Beneficiile asupra mintii ale unui cadou experienta 1

Cadouri de tip experienta, un plus de fericire!

Fericirea nu poate avea loc decat in contextul unei experiente aici si acum. Si nimic din ce este material nu ne poate aduce fericirea. Evident, avem o satisfactie atunci cand primim un cadou material sau cand ne cumparam noua insine lucruri, dar aceasta vine ca urmare a unui sentiment de anticipare a primirii cadoului sau a unei dorinte de a ne cumpara ceva.

Mintea umana are tendinta sa rataceasca, iar gandurile care ne vin in minte sunt de cele mai multe ori negative. Nu visam prea mult cu ochii deschisi experiente pozitive si nici nu ne amintim lucruri frumoase din trecut. Avem tendinta de a ne gandi la un viitor mai degraba sumbru si sa rememoram experiente negative pana la refuz.

In ultima vreme, s-au facut foarte multe studii care arata faptul ca oamenii sunt mai fericiti atunci cand primesc un cadou experienta, cand traiesc efectiv activitatea decat atunci cand primesc un cadou material. Acest lucru se intampla pentru ca experientele ofera oamenilor posibilitatea de a trai in prezent, ceea ce ei fac foarte rar. In afara faptului ca experientele sunt in sine un cadou extraordinar, ele se transforma si in niste amintiri de durata.

Cum ramane cu cadourile materiale?

Atunci cand primim cadou un obiect material sau ne cumparam noua insine o bluza, un pantalon, un nou telefon, sau o carte, ne putem bucura de ceea ce primim/cumparam, dar in mintea noastra nu se si fixeaza momentul cand s-a intamplat acest lucru si nici macar sentimentul de bucurie asociat primirii/achizitionarii obiectului respectiv. Sunt multe cazuri in care ne gandim cand am luat un anume obiect sau cine ni l-a facut cadou si cand.

Beneficiile asupra mintii ale unui cadou experienta 2

Ei bine, cu experientele este cu totul altceva. Daca nu reusim sa ne facem mintea sa taca un procent mai mare din timp sau sa ne focusam mai mult pe momentul prezent, putem macar sa schimbam traiectoria a ceea ce gandeste mintea, si anume sa nu ne mai gandim la lucruri rele sau care nu ne aduc satisfactii, ci la ceva care sa ne bucure. Cadourile de tip experienta intra in aceasta a doua categorie.

Este destul de greu sa traiesti fiecare moment constient. Ai vazut si tu ca exista momente in care nu iti mai aduci aminte daca ai incuiat casa sau masina, pentru ca aceste procese sunt automate si mintea ta era plecata in alta parte atunci cand tu incuiai casa. E posibil chiar sa iti aduci aminte ceva ce nu exista, si anume ca nu ai incuiat cand de fapt ai incuiat. Totul este cauzat de lipsa folosirii mintii in mod constient.

Daca nu incerci sa devii mai constient de ce se intampla cu tine si cu corpul tau in fiecare moment, poti macar sa iti influentezi gandirea si sa te gandesti la lucruri pozitive atunci cand mintea ti-o ia razna, nu la facturi care trebuie platite, la copiii care nu sunt niciodata cuminti, la parintii care te streseaza in permanenta sau la seful care urla mereu la tine.

Schimba-ti gandirea! Sau macar incearca…

In momentul in care iti vei schimba gandirea vei vedea ca facturile vin luna de luna, iar tu nu ai cum sa influentezi acest lucru, deci nu poti fi suparat din aceasta pricina (decat daca nu cumva intrerupi contractele cu respectivii furnizori), copiii nu au cum sa fie cuminti, prin simplul fapt ca sunt copii, parintii de fapt nu te streseaza, ci se ingrijoreaza pentru tine, iar seful nu tipa la tine si doar la tine, este si el stresat din motivele enumerate mai sus, numai ca nu stie sa isi gaseasca linistea interioara.

Se spune ca atunci cand nu poti sa traiesti fiecare clipa in momentul prezent, este recomandat sa traiesti in anticiparea a ceea ce urmeaza bun sa vina, de exemplu un concert, o piesa de teatru, o vacanta etc. Aceste mici bucurii pot sa fie oferite cadou, dar poti sa ti le cumperi si singur. Nivelul de satisfactie este acelasi.

Atunci cand astepti cadouri materiale de ziua ta, nivelul de satisfactie este mai redus. Este posibil sa te bucure mai mult prezenta invitatilor la ziua ta, decat cadourile primite. De fapt, organizarea zilei tale de nastere sau aniversare te incita mai mult decat posibilitatea de a primi cadouri pe care poate nici nu le doresti. Se stie ca nu toti oamenii stiu sa ofere cadouri. Unii cumpara ce li se pare lor ca iti trebuie sau iti lipseste, sau ce au ei bani sa iti cumpere, fara a le pasa prea mult daca tu chiar vei folosi obiectul respectiv.

Experienta unui cadou

Anticiparea unei experiente este diferita fata de anticiparea primirii unui obiect. De exemplu atunci cand esti la restaurant si comanzi un fel de mancare, astepti cu nerabdare sa iti vina si te gandesti numai la cat de bun o sa fie. In comparatie, atunci cand cumperi ceva de pe Internet, stii ca vei astepta o zi sau doua si apoi iti va veni acel obiect. Insa, in acelasi timp, mintea ta se gandeste (si are timp destul la dispozitie, o zi sau mai mult) ca poate nu vei primi obiectul comandat, ci altul, poate ca vei primi un colet gol, insa tu il vei plati si apoi nu iti va mai raspunde nimeni la telefon pentru a face o plangere, ca obiectul comandat nu va veni in doua zile, ci mai mult etc.

Beneficiile asupra mintii ale unui cadou experienta 3

Anticiparea unei experiente se pare ca nu are de a face cu comparatiile. Cu alte cuvinte, cand cumperi un obiect dintr-un magazin online, incepi sa te gandesti la datile anterioare cand ai cumparat ceva de pe Internet si nu a iesit prea bine sau la ceea ce au patit altii cand au cumparat. Si incepi sa iti spui ca poate vei pati si tu ca ei sau poate ca o sa fie chiar mai rau.

Experientele sunt unice!

Cand vine vorba de experiente, mai ales pe care nu le-ai mai trait, nu ai cu ce sa faci comparatie. Chiar daca citesti recenzii despre ce au experimentat altii, nu poti sa compari potentialele tale trairi in timpul derularii experientei respective cu ceea ce au trait altii. Pur si simplu, sentimentele nu se pot compara. Nu poti sa spui ca iubesti ceva mai mult decat altceva. Iubesti sau nu. Nu exista grade de comparatie.

Pana si asteptarea la rand este diferita atunci cand ne referim la experiente. Cand stai la coada sa iti iei bilet la un concert, asteptarea este mai placuta decat atunci cand stai la rand sa iei o carte. Iar cand ne gandim la statul la cozi pentru a plati ceva, asteptarea este cum nu se mai poate de neplacuta.

Nici macar un concert unde trupa face playback sau o piesa de teatru unde actorii uita replicile nu sunt atat de neplacute, pentru ca reprezinta o experienta pe care noi am dorit-o si, chiar daca nu a iesit asa cum am fi vrut, poate, ramane totusi o experienta traita de noi din plin. Si in fond, in timp ramane amintirea a cum ne-am simtit la evenimentul respectiv, a experientei in sine, nicidecum persoanele care au fost prezente la eveniment. Nici macar evenimentul nu ni se imprima mai adanc in suflet ca trairile din acele momente.

 

0
    0
    Cosul tau
    Cosul tau este golInapoi la magazin